În mod neașteptat, Elias Charalambous a exprimat public o opinie contrară celei enunțate de patronul de la FCSB, Gigi Becali. Antrenorul „roș-albaștrilor” n-a luat în seamă dorința finanțatorului echipei bucureștene cu privire la strategia pentru meciul cu rivalii din Bănie.
În cadrul unei conferințe de presă, Elias Charalambous a vorbit despre duelul cu Universitatea Craiova, din etapa cu numărul 3 a play-off-ului Superligii, meci care va avea loc duminică, de la ora 20:30.
În acest context, tehnicianul cipriot a declarat că nu consideră necesară schimbarea poziției lui Siyabonga Ngezana (26 de ani). Asta deși Gigi Becali, patronul formației „roș-albastre”, anunțase că africanul va trece din postul de fundaș central în cel de fundaș dreapta.
„Avem încă un meci tare, cu o echipă care a arătat bine în meciurile din play-off. E o echipă care are calitate, dar suntem pregătiți. Știm că vin meciuri tot mai grele, dar jucătorii sunt în formă bună și sunt pregătiți. Jucătorii disponibili sunt gata.
Suntem atenți la toți jucătorii, nu doar la Mitriță. Știm care sunt punctele sunt punctele slabe și punctele forte ale Craiovei. Nu contează ce a făcut în Cupă. E o competiție diferită.
Le-am cerut fanilor să fie lângă echipă. Am auzit că vom avea 40.000 de fani în tribună și vreau să le mulțumesc”, a declarat Elias Charalambous.
Elias Charalambous a spus că nu vede niciun motiv pentru care Ngezana să fie trecut în dreapta, mai ales că sud-africanul dă randament ca fundaș central.
„După acest meci, mai sunt 7 partide. Adică 21 de puncte. Ar fi un dezastru să ne gândim că suntem campioni. Spun din inimă că mâine nu se va decide nimic. Campionatul e încă lung. Trebuie să fim campioni din punct de vedere matematic.
E 100% pregătit. Vom vedea dacă va fi în echipa de start, dar sigur va fi în lot. Să joace în dreapta? Eu nu m-am gândit la asta. În față, jucătorii pot evolua pe mai multe poziții. Nu pot spune acum dacă va juca pe postul de fundaș dreapta. Joacă bine în centru și nu cred că e ceva ce trebuie schimbat.
Dacă patronul vrea să vină aici, foarte bine. E clubul lui și poate veni când vrea. Vom fi fericiți dacă vine. El decide”, a mai transmis tehnicianul.
Gigi Becali afirmase că Siyabonga Ngezana ar fi numai bun de utilizat pe postul de fundaș dreapta, asta pentru că jucătorul are „viteză” și „forță”.
„Dacă e Ngezana, pot să joace şi Chiricheş, şi Dawa. Poate să joace unul fundaş dreapta acolo, ca să nu mai respire Universitatea Craiova.
Ngezana dacă e fundaş dreapta… El a jucat şi fundaş dreapta. Nu vezi că are viteză? Dacă ai viteză, forţă, poţi să joci acolo oricând”, spusese Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER